Înainte de intervenție, dar și după, copilul tău va fi internat în secția de Cardiologie, aflată la etajul V al Spitalului „Marie Curie”. Pe perioada șederii aici sunt câteva reguli pe care orice pacient Mai mult
Share
Aceasta platformă multimedia este realizată în beneficiul miilor de copii diagnosticați cu malformații cardiace, al familiilor acestora și al medicilor din sistemul de sănătate, cu sprijinul Fundației VODAFONE ROMÂNIA, în cadrul programului "Voluntar de profesie".