Înainte de intervenție, dar și după, copilul tău va fi internat în secția de Cardiologie, aflată la etajul V al Spitalului „Marie Curie”. Pe perioada șederii aici sunt câteva reguli pe care orice pacient și însoțitor trebuie să le cunoască și să le respecte.

Ca adult și ca părinte, unchi sau bunic ești cel mai bun exemplu pentru copilul tău. Tu îi ești modelul! Ce faci tu va face și puiul de om pentru care îți bate inima.

La internare să aveți asupra dumneavoastră:

  • pijama, halat,
  • papuci de casa
  • medicamente pentru tratamentul afectiunilor cronice, unde este cazul
  • insotitorii copiilor internati care au varsta de peste 3 ani platesc o taxa zilnica de 15 lei (3 mese/zi, utilitati), cu exceptia celor cu certificat de handicap

La receptie, după completarea documentatiei medicale, pacientul / însoțitorul va fi direcționat către garderobă; pacientul este condus la salon de către infirmieră

La salon:

  • asistenta de serviciu/infirmiera prezintă salonul cu anexele si utilitatile sale, obiectele sanitare, mobilierul, aparatura TV, sistemul de iluminare si de alarmare, precum si modul lor de functionare
  • primest informatii referitor la respectarea normelor de igiena personala  si a ambientului din camera, pastrarea curateniei si a linistii in camera si pe holurile sectiei

Fie ca esti pacient, fie ca esti însoțitor, e bine:

  • să citesti drepturile si obligatiile pacientului afisate in sectie
  • să folosești corect aparatele si utilitatile din camera. Pastreaza lenjeria in buna stare, la fel si mobilierul si obiectele sanitare
  • aeriseste camera in care copilul tau este gazduit. Aerisirea se face de mai multe ori pe zi, doar pe geam
  • sa ii permiti infirmierei sa faca curatenie si sa aeriseasca camera zilnic si ori de cate ori este nevoie
  • sa efectuezi zilnic igiena personala. Toate camerele din sectia Cardiologie sunt dotate cu grup sanitar si au apa calda permanent
  • sa folosesti pentru igiena obiectele personale
  • sa respecti programul clinicii referitor la orele de masa, de tratament, de odihna si de primire a vizitatorilor si a timpului de sedere al acestora in salon
  • evita sa primesti vizitatori care au viroza, tuse sau febra. Copilul tau trebuie sa fie intr-o stare de sanatate cat mai buna
  • ia medicamentele / tratamentul DOAR dupa indicatiile personalului medical
  • nu pastra alimente in noptiera. Exista cate un frigider in fiecare camera, care poate fi folosit
  • vrei sa iesi din spital ca sa iti cumperi ceva, anunta medicul sau asistenta
  • daca ai de mers la o consultatie, foloseste un halat de protectie. Evita sa mergi in pijama
  • nu fuma in sectie si nici in spital

La externare:

  • completeaza chestionarul de satisfactie pe care l-ai primit. Ajuti astfel medicii si spitalul sa imbunatateasca conditiile de spitalizare si cele ale actului medical
  • prezinta asistentei medicale de serviciu / infirmierei camera si utilitatile. In cazul in care acestea sunt deteriorate, contravaloarea lor ti se va imputa
  • asigura-te ca ai primit documentele medicale. Nu iti uita hainele depuse la garderoba atunci cand te-ai internat

Foto: Inima Copiilor

 

 

Etichete: , , ,

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *